|
Scris de Florin Petrescu
|
|
Vineri, 18 Iunie 2010 09:57 |
|
Fostul jucator al Universiţătii Craiova a semnat astăzi contractul cu gruparea antrenată de Laurenţiu Diniţă. Înţelegerea este valabilă un sezon, cu drept de prelungire în eventualitatea promovării Concordiei Chiajna în liga întâi la capătul sezonului 2010/2011. “Avem nevoie de experienţa lui Trică. Nu va fi, cu siguranţă, singurul transfer din acest sezon. Ne vom întări lotul şi, chiar dacă transferul lui Gardoş la Steaua a lăsat un gol imens în defensivă, suntem aproape de a-l transfera pe fundaşul central Racine Diouf” a declarat managerul Concordiei, Mircea Minea. Senegalezul Racine Diouf a mai fost în vederile Concordiei Chiajna, însă problemele legate de cartea verde a acestuia au facut imposibil transferul în pauza competitională.
|
|
|
Scris de Florin Petrescu
|
|
Joi, 10 Iunie 2010 08:02 |
|
Laurentiu Diniţă a fost confirmat astăzi principal la Concordia Chiajna. El îi va avea secunzi pe Cristian Bălaşa si Bogdan Argeş Vintilă si se vor ocupa de destinele trupei ilfovene în sezonul urmator. Cei trei au sarcina de a construi o echipa competitivă care să se bată in sezonul 2010/2011 la promovarea în prima ligă. “I-am ales pe cei trei pentru că sunt tineri şi vin cu un suflu nou. Diniţă are două obiective: reconstructia echipei şi promovarea în liga intâi” a declarat managerul clubului ilfovean, Mircea Minea.
|
|
Scris de Florin
|
|
Joi, 10 Iunie 2010 06:37 |
|
Clubul Sportiv Concordia Chiajna selecteaza copii cu varste intre 7 si 14 ani (baieti si fete) pentru sectia de volei a clubului. Selectiile au loc de luni pana joi, intre orele 18-20, la sala de sport a Grupului Scolar “Doamna Chiajna”. Informatii suplimentare puteti afla la nr. de tel: 021/436 15 36.
|
|
Scris de Florin
|
|
Luni, 07 Iunie 2010 04:41 |
|
Galben-verzii antrenati de Laurentiu Dinita si-au luat la revedere de la fani cu o victorie de moral in fata vecinilor de la Snagov, obtinuta greu, la capatul unei partide in care vreme de 60 de minute au evoluat fara Ciubotariu, eliminat pentru un presupus cot aplicat in figura lui Mihai Dumitru. Marius Oae a transformat o lovitura de pedeapsa, acordata de Chivulete jr. in minutul 87, dupa un duel intre Iliescu si Ad. Popa. Cu 54 de puncte adunate in 34 de partide, Concordia Chiajna a terminat sezonul competitional pe pozitia a saptea, depasind in ultima etapa Farul Constanta, echipa invinsa cu un categoric 5-1 de Gloria Buzau.
Concordia Chiajna: Niţă - A. Stoica, Gardoş, Stativă (61 Iliescu), Lungan - Oae, Duru, Pană, Ciubotariu - Fl. Dumitru (58 Patras), Martinescu (65 Buhăescu). Antrenor: Laurenţiu Diniţă.
FC Snagov: Zdrâncă - M. Dumitru (53 R. Iancu), Zeciu, Ad. Popa, M. Florea (69 Hanca) - Petrea, R. Alexandru, G. Ene, V. Dinu (64 Rădulescu) I - A. Nistor, V. Dinu II. Antrenor: Cristinel Ţermure
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>
|